July 30th, 2006
28.07.2006 - Un magazin de bloc din Aviaţiei.
Un nene grăsun se holbează la vitrina cu îngheţată.
Vânzătoarea: Nu serviţi o îngheţată, să vă răcoriţi?
Nenea: Îngheţată? Eu cu bere mă răcoresc; îngheţata e pentru nevastă!
Overheard by raZna
July 27th, 2006
18.07.2006 - În metroul uşor 41
Tânărul: Tataie, apasă pe buton că am ajuns în staţie!!!
Domnul în etate: Acum ai răbdare, dar fii şi tu mai respectuos că nu mă cunoşti, adresează-te cu “domnule”!
Tânărul: - Bine, domnule Tataie, cum zici tu, apasă pe buton!
Overheard by Stefan
July 27th, 2006
17.07.2006 - Gara de Nord, chioşcul de ziare de la intrare.
În chioşc, un tânăr răsfoia febril o revistă sexy. O întorcea frenetic pe toate feţele, fără vreo intenţie reală de a o cumpăra.
Afară, cu gura până la urechi, amicul mai tânăr nu îndrăznea să intre. Până la urmă îşi face curaj şi dă să îngâime ceva, dar de emoţie nu-i iese decât un gâlgâit nearticulat.
Vânzătoarea, de o placiditate totală, aruncă sec: „Ce ai, vorbeşti cu noduri?”
Overheard by Paul
July 27th, 2006
24.07.2006 - În faţa Teatrului Naţional.
Două fete stând de vorbă:
- Cum de n-am observat băieţii aia frumoşi că noi avem ochii formaţi pentru aşa ceva…
Overheard by Shadewalker
July 27th, 2006
20.07.2006 - În tramvai, pe la podul parcului IOR.
O domnişoară îi întreabă pe cei patru controlori care călătoreau pe scară deşi nu era ora de vârf: “Coborâţi la următoarea?”.
Răspuns: “Da, buluc.”
Overheard by Ionuţ
July 27th, 2006
25.07.2006 - Pe bulevardul Magheru.
Un domn din provincie îl întreabă pe un băiat: Ştii cumva cum ajung la
Teatrul Naţional?
Băiatul: Nu ştiu, sunt student.
Overheard by Bogdan
July 27th, 2006
25.07.2006 - În autobuz
Controlorul: “Biletul sau abonamentul la control, vă rog!”;
Studentul nu schiţează nimic, priveşte nestingherit în veşnicul gol.
Controlorul: “Alo! Cu dumneavoastră vorbesc! Biletul sau abonamentul!”
Studentul.. imun. Controlorul enervat îl ia de mânecă şi-l
zdruncină niţel… studentul la rândul lui enervat: “Ce faci, domnule? Nu vezi că te ignor?”.
Overheard by Tiberiu
July 27th, 2006
27.07.2006
La telefon:
- Bună ziua. Mi-a spus colegul dumneavoastră ca sunteţi colega lui…
Overheard by Bogdan
July 23rd, 2006
23.07.2006 - În zona Lipscani
Un grup de tineri discută politică.
- CTP este de dreapta.
- Nu mă, e de stânga.
- Ba nu, e de dreapta.
- De unde ştii?
- Mi-a spus frati-miu.
- Şi cine e frati-tu?
- Student la medicină!
Overheard by Delia
July 23rd, 2006
22.06.2006 - În magazinul Tip Top din Piaţa Unirii, un agent de poliţie tinerel şi prietena acestuia îşi cumpărau prânzul:
El: 200 de grame de orez cu ciuperci.
Vânzătoarea: Da … Altceva?
El: 200 de grame de salată orientală.
Vânzătoarea: Da… altceva?
El: Şi două porţii de cartofi prăjiţi … 300 de grame fiecare. Aaaaa… Şi două salate de varză…. Aaaaa…
Ea: Iubi, ai grijă că dai prea mulţi bani.
El: Dar am luat salariul azi.
Vânzătoarea: Altceva?
El: O Fanta şi un Lipton.
Vânzătoarea: 295.000, vă rog.
El (scoţând un tescălău de hârtii de 10.000 din buzunar): Iubi, dă-mi 150.000. te rog.
Overheard by Cristi
July 23rd, 2006
21.07.2006 - Zona Lipscani

Seen by Alina Marin